Sursa foto: StanislavBeloglazov/Shutterstock.com

Lacul Titicaca este considerat a fi locul în care a apărut civilizația Inca, în insulele din centrul acestuia fiind create luna, soarele și stelele de către zeul creator Viracocha. De asemenea, se spune că este locul în care s-a născut primul rege Inca, Manco Capac, fiul Zeului Soare.

Situat la granița dintre Peru și Bolivia, în Munții Anzi, unde altitudinea măsoară 3810 de metri, lacul Titicaca nu numai că este lacul găsit la cea mai mare înălțime din lume, dar este și unul dintre cele mai vechi, crezându-se că are peste un milion de ani. Totodată, este cel mai mare lac de pe continentul Americii de Sud, acoperind circa 9000 de kilometri pătrați. Adâncimea sa maximă este estimată la aproximativ 460 de metri, lucru neobișnuit pentru un lac. De fapt, lacul este acum o mică parte din ceea ce a fost cândva o mare vastă.

Există mai multe comunități indigene care locuiesc aici, cele mai numeroase fiind comunitățile Los Uros care își duc veacul pe insulele plutitoare realizate din totora, vorbitorii de Quechua din Insula Amantani și locuitorii insulei Taquile.

De ce este lacul Titicaca una dintre cele mai importante atracții turistice din America de Sud?

După Machu Picchu, lacul Titicaca este considerat a fi cel mai important obiectiv turistic din Peru. Aici vei descoperi oameni care trăiesc simplu, respectând tradiții veci de sute de ani și care își câstigă traiul în principal din meșteșugit.

Din păcate, insulele plutitoare ale comunităților Uros nu se bucură de o reputație tocmai bună. Cele mai multe companii de turism din Puno vând turiștilor excursii de o zi la Insulele Uros, promițându-le că vor avea parte de o experiență indigenă autentică. Lucrurile însă nu stau chiar așa.

Aceste insule par a fi complet organizate și orchestrate pentru turiști. Experiența implică o relatare captivantă de circa 30 de minute despre traiul localnicilor și despre modul în care au fost realizate insulele. Apoi, turiștii sunt îndreptați rapid către suveniruri și invitați să facă un tur cu taxiul de apă contra unei sume de circa 22 de euro. Din nefericire, localnicii par destul de împovărați de modul în care se face turismul pe insulele pe care le populează, fapt ce îi determină pe vizitatori să se îndoiască de autenticitatea tuturor.

Lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Timp de sute de ani, oamenii din Uros au trăit simplu și liniștiți, ocupându-se cu pescuitul și cu vânătoria în mijlocul lacului. Cu toate acestea, în anul 1986, din cauza unei furtuni ce a devastat casele simple de pe insule, localnicii au fost nevoiți să își refacă locuințele cât mai aproape de Puno.

Drept urmare, insulele au devenit tot mai comerciale și mai acaparate de turism, ștergându-și astfel autenticitatea.

Unde să mergi pentru a avea parte de o experiență cu adevărat autentică în Lacul Titicaca:

Cu cât te îndepărtezi mai mult de Puno, cu atât este mai probabil să ai parte de o experiență mai autentică și mai plină de aventură. Îți recomandăm să petreci câteva zile în una dintre cele mai îndepărtate insule, cum ar fi Amantani.

Amantani este una dintre cele mai mari insule din lacul Titicaca, fiind locuită de aproximativ 4000 de oameni împărțiți în 10 comunități, fiecare comunitate având tradiții proprii, îmbrăcăminte tradițională diferită și propriul lider. Insula este situată la 40 de kilometri de Puno, fiind nevoie de circa 3 ore pentru a se ajunge la ea cu barca. Prin urmare, foarte puțini turiști vin aici.

Pe insulă vei da de localnici foarte prietenoși, curioși să-și cunoască vizitatorii și dornici să le prezinte împrejurimile. Mai mult, prea puțini dintre ei fac comerț, ei fiind interesați mai degrabă să cunoască și să interacționeze cu străinii decât să le vândă ceva.

Merită să vizitezi lacul Titicaca?

Dacă ești constrâns de timp și ai doar câteva ore la dispoziție pentru a-l vizita, nu îți garantăm că vei fi încântat de această experiență, deoarece vei ajunge, cel mai probabil, doar la insulele comunităților Uros. Dar dacă ai 2-3 zile, îți recomandăm să te aventurezi prin insulele mai îndepărtate, cum ar fi Amantani. Aici vei avea parte de o experiență unică, pe care cu toții ar trebui să o adăugăm în itinerariul de călătorie în Peru.

Dacă te interesează să vizitezi fascinantul lac Titicaca și celelalte atracții turistice importante din Peru, îți recomandăm să urmărești ofertele TUI Travel Center pe pagina web https://www.tui-travelcenter.ro/ .