Sursa foto: Cedric Weber/Shutterstock.com

Când Cristofor Columb a numit Republica Dominicană „cel mai frumos loc de pe pământ”, nu a anticipat că, într-o bună zi, aceasta va deveni una dintre cele mai populare destinații turistice din Caraibe. Iar când a făcut această afirmație, Columb s-a referit, cel mai probabil, la Punta Cana.

Situată pe coasta de sud-est a Republicii Dominicane, Punta Cana este un paradis al iubitorilor de natură exotică, având peste 30 de kilometri de plaje nealterate, cu nisip alb și o sumedenie de palmieri și cocotieri. Ceea ce face ca această uimitoare insulă din Caraibe să fie atât de populară în rândul europenilor este însă clima sa caldă, cu temperaturi de vară pe tot parcursul anului (temperatura medie a aerului este de 30 de grade Celsius, iar cea a apei este de 23 de grade Celsius).

Mai mult decât atât, litoralul insulei este protejat de lege, autoritățile asigurându-se că nicio structură artificială nu va distruge frumusețea naturii. Plajele calme, liniștite, cu briza lor tropicală caldă, sunt perfecte pentru cei care iubesc soarele și sporturile de apă. Iar sporturile nautice sunt extrem de diversificate în Punta Cana. Fie că este vorba de scufundări, snorkeling, kitesurfing, kayaking, rafting sau plimbări cu ski jet-ul, această zonă a Republicii Dominicane are câte ceva pentru fiecare.

În afară de plaje ce par a fi desprinse din paradis, Punta Cana are o rezervă forestieră nautrală de 8000 de kilometri pătrați, întreținută de Fundația Ecologică Punta Cana și 14 kilometri de recifuri de corali protejate, ce pot fi găsite aproape de coastă. Punta Cana are, de asemenea, o serie ce caracteristici naturale unice, precum lagune cu apă dulce și mangrove de coastă, care sunt o adevărată încântare atât pentru vizitatori cât și pentru ecologiști.

Iată, în mare, care sunt atracțiile turistice pe care să le bifezi într-o vacanță în Punta Cana:

Insula Saona. Situată extrem de aproape de coasta Puntei Cana, Isla Saona este renumită pentru plajele sale virgine, de o frumusețe ce te lasă fără grai. Întreaga insulă este o rezervație naturală protejată de guvern, așa că aici nu vei găsi magazine cu suveniruri sau hoteluri impunătoare, doar întinderi de nisip alb și palmieri înalți ce se balansează în bătaia vântului. 

Plaja Bávaro. Dezvoltat inițial ca oraș pentru muncitorii din stațiuni, orașul Bávaro a devenit, între timp, o destinație turistică populară atât în rândul localnicilor, cât și în rândul vizitatorilor străini. Deși este destul de aglomerată, plaja Bávaro merită să fie vizitată datorită numeroaselor facilități pe care le oferă și a apropierii de Punta Cana în sine. 

Scape Park. Suprafața calcaroasă și jungla luxuriantă a acestui parc natural conturează priveliști uluitoare, găzduind mai multe atracții istorice demne de luat în seamă. 

Plimbă-te pe faleza Farallon ce se întinde pe o lungime de 800 de metri de-a lungul coastei și explorează crovurile și peșterile ascunse! În parc vei găsi, de asemenea, câteva replici de case ale vechilor indieni Taino, cunoscuți pentru faptul că au ocupat acest tărâm înainte de sosirea conchistadorilor. Așadar, scopul parcului nu este doar de distracție și agrement, ci și de a-i învăța pe vizitatori despre cultura și tradițiile din America Latina, în special din Caraibe. 

Hoyo Azul. După cum am menționat deja în rândurile de mai sus, Punta Cana este renumită pentru peisajele-i naturale spectaculoase. Unul dintre locurile în care vei găsi astfel de frumuseți este Hoyo Azul (în traducere, Gaura Albastră), care este un bazin natural ce a luat naștere în urma prăbușirii tavanului unei grote. Splendidul bazin se găsește în Scape Park și poate fi explorat în două moduri: luând un tur de la agenția Hoyo Azul Cave Explorer, care implică o drumeție prin pădurile virgine ale Puntei Cana, sau luând un tur de la agenția Hoyo Azul Zip Lane, care implică o serie de trasee cu tiroliana deasupra junglei. Indiferent pe care o vei alege, cu siguranță vei avea parte de o experiență incredibilă!

Los Haitises National Park. Găzduind atât de multe peșteri fascinante, este păcat să pleci din Punta Cana fără a explora măcar una dintre ele. Printre cele mai căutate astfel de peșteri este Fun Fun Cave, care se găsește în Parcul Național Los Haitises. Grație naturii care a modelat-o din roci calcaroase dezvoltate de resturile de corali marini și alte organisme, această peșteră se bucură în prezent de un aspect uluitor, ce pare a fi desprins din basme. Situată în mijlocul pădurilor pluviale, peștera te va uimi cu ale sale formațiuni minerale spectaculoase, în care se găsesc, printre altele, mai multe petroglife specifice culturii hispanice. 

Multe alte locuri merită vizitate în Punta Cana. Însă pentru a le bifa pe toate, vei avea nevoie de câteva săptămâni sau chiar mai mult. Itinerariul de călătorie alcătuit din locurile prezentate mai sus îți va asigura o vacanță pe cinste în Punta Cana! Iar dacă ai nevoie de o ofertă bună de vacanță în această frumoasă destinație, da click aici