Sursa foto: Cara-Foto/Shutterstock.com

Pitoreasca insulă grecească aparține grupului Sporadelor și se găsește în nordul Mării Egee. Skiathos este populară pentru plajele sale lungi cu nisip alb, pentru pădurile-i bogate de pini și pentru site-urile antice pe care le adăpostește.

Ghizii de călătorie spun că modalitatea perfectă de a te bucura de frumusețea acestei insule este pe jos sau cu bicicleta. La fel ca majoritatea locurilor din Grecia, insula Skiathos are o sumedenie de trasee de trekking în natură, peșteri ce așteaptă să fie descoperite, porturi cu nave de toate mărimile, taverne cu fructe de mare și biserici ortodoxe vechi de sute de ani.

Într-un itinerariu de călătorie pe frumoasa insulă poreclită „Gradina lui Dumnezeu”, recomandăm a fi incluse următoarele atracții turistice:

  1. Kastro. Cel mai spectaculos loc din Skiathos este, cu siguranță, Kastro, unde a fost construită capitala antică a insulei. Situat într-un cadru maiestuos, în partea de nord a insulei, Kastro găzduiește în prezent ruinele unei vechi cetăți construite în secolul al XIV-lea pentru a-i proteja pe localnici de pirați și de sarazini (denumirea musulmanilor din vestul Europei în epoca medievală). Kastro a fost locuit până în 1829. Se află la aproximativ 15 minute de mers cu mașina de orașul Skiathos, dar majoritatea călătorilor preferă să meargă pe jos până la această destinație. Într-adevăr, este o drumeție splendidă, dar reține că este nevoie de circa 2 ore pentru a ajunge acolo și, în timpul verii, poate fi destul de istovitoare din cauza temperaturilor ridicate.

Pe lângă ruinele vechii cetăți, în Kastro vei descoperi, de asemenea, o natură sălbatică oarecum diferită de peisajul mediteranean obișnuit. Acolo, Marea Egee arată ca Oceanul Atlantic, cu stâncile sale abrupte și ascuțite și cu plaja-i lungă și îngustă.

  1. Muzeul Papadiamantis. În centrul orașului Skiathos vei avea ocazia de a descoperi un scriitor celebru al literaturii grecești: Alexandru Papadiamantis, al cărui nume îl întâlnim, de asemenea, pe strada principală din oraș și pe aeroportul insulei. Scriitorul s-a născut în Skiathos în 1851 și a murit acolo în 1911. Opera sa, considerată a fi o mare valoare a literaturii grecești, se referă în principal la condiția umană, credința ortodoxă și viața rurală, având ca sursă de inspirație această insulă pitorească.

Casa natală a lui Papadiamantis nu mai există, dar cea în care a murit a fost restaurată și transformată în muzeu. Este o clădire mică și modestă, ascunsă într-o piață fermecătoare, la o aruncătură de băț de strada Papadiamantis. Aici nu numai că vei găsi lucrurile pe care le folosea scriitorul în viața sa de zi cu zi, dar vei admira, de asemenea, mobilierul său și unele manuscrise. De mare interes și clădirea muzeului în sine, care este unul dintre puținele exemple ale arhitecturii secolului al XIX-lea în Skiathos.

  1. Mănăstirea Evangelistria. Mănăstirea Evangelistria a fost fondată de un grup de călugări de pe Muntele Athos în anul 1794 și a devenit rapid un refugiu sigur pentru insurgenții greci din ultimii ani de stăpânire otomană.

În anul 1807, cei care au luptat pentru libertate, inclusiv Theodoros Kolokotronis, Thymios Vlachavas și Andreas Miaoulis, s-au adunat aici pentru a depune un jurământ de libertate folosind un prototip al actualului steag național grec, cu o cruce albă pe un fundal albastru.

Complexul mănăstirii este format din Katholikon (biserica principală), unde vei găsi icoane datând din anii 1600 și 1700, și dintr-un muzeu ce prezintă o expoziție formată din veșminte, manuscrise și cruci din lemn și din argint. Tot aici vei găsi și materialul original folosit pentru țeserea primului steag grecesc.

  1. Plaja Lalaria. Accesibilă doar cu un vas de croazieră, plaja Lalaria se găsește în extremitatea nord-estică a insulei si este o adevărată încântare a naturii creionată de stânci înalte, impasibile, ce formează un arc natural și câteva peșteri.

Aici vei fi uimit de peisajul spectaculos și de valurile ce agită pietricelele perfect rotunde, de diferite culori („lalaria”) din apă, ce îi oferă o stralucire aparte în soare.

  1. Orașul Vechi Skiathos. Rezervă-ți câteva ore pentru a face un tur pe jos al Orașului Vechi din Skiathos, pentru că ai multe de văzut!

Poți începe de la Cetatea Bourtzi, care a fost construită de venețieni pe partea de est a portului, având un aspect uluitor cu ale sale terase umbrite de pini.

Litoralul portului este, de asemenea, drăguț, având o sumedenie de restaurante, taverne și cafenele pe malul apei strălucitoare.

Dar cea mai interesantă parte a Orașului Vechi este, probabil, labirintul de alei și scări strâmte. Acestea sunt ornate cu pietre de pavaj din marmură închisă și împânzite, de-o parte și de alta, de magazine, buticuri, galerii de artă și de o gamă largă de localuri decorate cu o mulțime de flori colorate.

Vrei să te bucuri de tot ce are mai frumos insula Skiathos? Rezervă-ți pe acest link vacanța perfectă!