Inima Transilvaniei este al doilea oraș ca importanță din România, după București, fie că vorbim de numărul de locuitori sau oportunitățile de carieră sau studii pe care oricine ajunge aici le are la dispoziție. Situat în vestul țării și la o distanță aproape egală de capitala noastră, de cea a Ungariei și de cea a Serbiei, Cluj-Napoca este un oraș în continuă transformare.

Cel mai influent centru urban din Ardeal a evoluat enorm în ultimii ani, mai ales prin prisma evenimentelor care au urcat Clujul pe podiumul celor mai importante orașe din Europa, mulțumită festivalurilor de muzică care l-au consacrat, dar și grație unei administrări eficiente de care orașul a avut parte.

Desigur, Clujul rămâne în topul preferințelor turiștilor din întreaga lume care ajung pe meleagurile noastre, fie că aceștia aleg România ca destinație turistică sau pentru că vin să ia parte la Electric Castle sau Untold. Oricum ar fi, urbea din Ardeal abundă de obiective turistice și locuri încărcate de legende, istorie și tradiții, așa că, dacă nu ai ajuns să îl vizitezi până acum, ai face bine să îți pregătești bagajele.

Te așteaptă o mulțime de oportunități de recreere, muzee, lăcașuri de cult și piețe superbe care te vor încărca cu energie cât pentru un an. Iată ce nu ar trebui să ratezi într-o vizită pe care o faci la Cluj.

1. Castelul Bánffy de la Bonțida

Dacă am amintit de Electric Castel, ar fi păcat să nu începem lista celor mai importante obiective turistice din Cluj cu locul în care acesta se desfășoară. Castelul Bánffy de la Bonțida, care este momentan în proces de restaurare, a fost cunoscut ca Versailles-ul Transilvaniei. Aflat la 30 de kilometri de oraș, pe malul drept al Someșului Mic, castelul a fost construit în stilul baroc, cu edificii renascentiste. Însuși Prințul Charles al Marii Britanii a fost cucerit de frumusețea castelului, despre care legenda spune că ar fi bântuit.

Se presupune că prințesa care a trăit în castel era îndrăgostită de cineva dinafara familiei regale, iar acest lucru a fost aflat de unul dintre băieții de la grajduri. Pentru a nu fi demascată, prințesa l-a sedus pe acesta și l-a ucis cu un cuțit. Povestea spune că sufletul tânărului nu a părăsit niciodată castelul, bântuindu-l până în zilele noastre.

Lăsând la o parte încărcătura mistică a locului, construcția impresionantă domnește într-o curte imensă, îmbrățișată de natură. O săptămână pe an, locul se animă cu iubitori ai muzicii electronice și nu numai, care vin să asculte trupele momentului la Electric Castle. Dacă ți-ai propus să vizitezi acest loc, îți recomandăm să alegi o altă perioadă a anului decât cea a festivalului, când castelul și împrejurimile sale devin neîncăpătoare.

2. Parcul Etnografic Național Romulus Vuia

Dacă ești interesat de istoria și etnografia poporului român, nu ai cum să tai de pe listă Parcul Romulus Vuia. Acesta este primul muzeu în aer liber înființat vreodată în România, care datează tocmai din anul 1929, când parcul măsura 75 de hectare. Imaginea actuală a acestui obiectiv turistic este rezultatul mai multor transformări prin care acesta a trecut de-a lungul timpului.

Al Doilea Război Mondial era cât pe ce să îi fie fatal, perioadă în care majoritatea construcțiilor adăpostite aici a fost distrusă. Oamenii de cultură ai vremii și-au dat silința să îl reconstruiască și să aducă la viață vechile gospodării, care fie fuseseră bombardate, fie fuseseră mutate în cadrul altor muzee, pentru a fi protejate.

Astăzi, muzeul îi cheamă pe toți cei care sunt curioși să vadă, în mărime naturală, cum arătau casele, grajdurile sau alte așezări din gospodăriile Transilvaniei de altădată. Selectate riguros și explicate în detaliu pe tăblițele din fața exponatelor, piesele expuse în Muzeul Etnografic Național Romulus Vuia numără cele mai valoroase monumente de arhitectură din Patrimoniul Etnografic al României.

3. Bastionul Croitorilor

Colțul de sud al Vechii Cetăți a Clujului poartă numele de Bastionul Croitorilor. Acesta este și unul dintre puținele turnuri fortificate care s-au păstrat intacte până în zilele noastre. Numele său vine de la breasla meșteșugarilor din Cluj, așa cum numele celorlalte turnuri ale cetății au aceeași etimologie (cizmarilor, tâmplarilor, săpunarilor, rotarilor, zidarilor sau curelarilor).

Bastionul Croitorilor a fost ridicat în anul 1475 și recondiționat de către Gabriel Bethlen între anii 1627-1629. Ridicat din piatră dăltuită, acesta era, alături de celelalte turnuri ale cetății, o adevărată strajă asupra Clujului de altădată. Bastionul Croitorilor este și locul în aproprierea căruia a fost expus trupul lui Baba Novac, general al lui Mihai Viteazu, tras în țeapă. În cinstea acestuia, în anul 1975 sculptorul Virgil Fulicea i-a dedicat o operă de artă, care este expusă în vecinătatea bastionului.

Monumentul a fost transformat în muzeu, iar în prezent acesta găzduiește Centrul de Cultură Urbană, care cuprinde o cafenea la subsol, o sală de conferință și mai multe spații expoziționale.

4. Casa Matei Corvin

Cunoscută și sub numele de Casa Matia din Cluj, Casa Matei Corvin este unul dintre cele mai vechi edificii arhitecturale din oraș și unicul palat clujean din epoca de tranziție. Clădirea a avut mai multe destinații de-a lungul timpului. Inițial, casa a fost folosită drept han, după ce Matei Corvin, rege al Ungariei, care s-a născut și a copilărit aici, a cerut ca locul să fie scutit de plata impozitelor.

Ulterior, pereții clădirii au adăpostit un spital și chiar o închisoare. Construită într-un stil gotic și renascentist, Casa Matei Corvin a suferit în timp unele modificări, însă niciuna dintre acestea nu a fost radicală. În anul 1887 cu ocazia vizitei împăratului Francisc Iosif, pe clădire a fost amplasată o placă de comemorare, care informează turiștii însetați de istorie și astăzi.

5. Centrul Istoric din Cluj

Pe lângă atracțiile pe care Clujul le oferă pentru cei care iubesc distracția, așa cum este cazul puburilor sau a cluburilor din centrul orașului, urbea are enorm de multe de oferit și pe timpul zilei. Monumentele pe care le vei putea admira și vizita sunt concentrate la kilometrul zero al capitalei Ardealului.

Vei trece pe lângă statuia lui Matei Corvin, pe lângă cea a lui Mihai Viteazu ori prin preajma Monumentului Memorandiștilor. Tot în centru te vei întâlni și cu statuia Lupoaicei, o copie după celebrul monument din Roma, primită în dar chiar de la municipalitatea orașului italian, ca semn al legăturii latine dintre cele două state.

În Piața Avram Iancu vei avea ocazia să te reculegi preț de câteva minute la Catedrala Mitropolitană. Construcția este a treia ca mărime din țară, după cea ortodoxă din Timișoara și cea evanghelică din Sibiu, a fost ridicată în stil bizantin și măsoară 64 de metri în înălțime.

Și dacă tot ajungi în această zonă, nu uita să te plimbi pe bulevardul Eroilor, care este considerată cea mai pitorească parte a Clujului. Acolo străjuiesc de sute de ani clădiri de o importanță mare, de care te poți lăsa impresionat.

5. Grădina Botanică

Nu trebuie să fii pasionat de plante pentru a merge să vizitezi o grădină botanică, mai ales când vine vorba de una atât de frumoasă, cum este cea din Cluj. Deschisă încă din anul 1925, Grădina Botanică Alexandru Borza se întinde pe o suprafață de 14 hectare, așadar suficient spațiu pentru a-ți oferi liniștea și deconectarea de care ai nevoie, în inima naturii.

Acolo te așteaptă peste 10.000 de specii de plante, grupate pe sectoare. Vei putea admira plante ornamentale rare și vei putea înțelege mai multe despre fiecare. Dacă ajungi să o vizitezi în perioada estivală, nu uita să iei cu tine și o pătură, ca să poți medita câteva momente, la umbra unui copac mai bătrân decât România.

6. Salina Turda

Dacă ajungi la Cluj, ar fi păcat să nu mai dai o fugă în vecinătățile orașului, unde se ascunde, probabil, cea mai frumoasă salină din câte există în România. Fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice din TransilvaniaSalina Turda este un real muzeu natural al sării, care te va lăsa cu gura căscată. Imaginează-ți cum va fi să poți atinge sare veche de 13 milioane de ani, așa cum este cea care învelește pereții salinei aceasta, sau cum ar fi să poți urmări un concert cu o acustică impecabilă, într-un amfiteatru cu 180 de locuri, la peste o sută de metri sub pământ!

Dacă îți imaginezi vizita la salină ca fiind una plictisitoare, îți vom spune că nu e deloc așa. Ai o mulțime de activități pe care le poți face acolo, printre care și să joci minigolf, minibowling, să practici un sport sau să vezi dintr-un carusel imaginea panoramică asupra uneia dintre sălile salinei.

De asemenea, poți face plimbări cu barca pe un lac din adâncul unui munte de sare, situat la 112 metri sub pământ. Iar dacă vrei să ajungi la Salina Turda pentru tratamente balneare, vei putea avea parte de ele din plin, pentru că cei de aici te vor trata cum se cuvine!

Cluj-Napoca este, fără îndoială, un oraș care face cinste României. Cu oameni primitori și degajați, urbea din Ardeal te va face să te îndrăgostești de căldura pe care rar o mai întâlnești în țara noastră. Nu uita să guști din bucatele lor alese și să te bucuri de o pălincă aromată și-o bucată de pită cu slănină, cât timp ești acolo!

Clujul este frumos în orice perioadă a anului, așa că îl poți vizita oricând ai drum prin Transilvania. No, ți-am făcut vreun pic de dor de ducă?