Ți-ai propus să organizezi din timp vacanța la mare din acest an, însă nu ai reușit încă să faci acest lucru? Nu este prea târziu, întrucât cele mai bune oferte pentru vacanțe sunt disponibile chiar acum!

Cum ți se pare ideea de a petrece vacanța de vară din acest an în Cipru? Înainte de a da un răspuns, descoperă principalele lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a merge în Larnaca, orașul din Cipru care îmbină tradițiile străvechi cu obiceiurile moderne, într-un paradis tropical care te va impresiona.

Când este bine să călătorești în Larnaca, Cipru?

Primul lucru pe care trebuie să îl cunoști, atunci când vine vorba de Cipru, se referă la condițiile climaterice din timpul verii. Vei fi surprins să descoperi faptul că temperaturile crescute, de până la 50 grade Celsius, nu reprezintă o surpriză pentru localnicii din această zonă. Acestea sunt întâlnite frecvent în interiorul insulei, locațiile de vacanță precum Larnaca fiind avantajate de briza mării, care reduce puțin temperaturile.

Cu toate acestea, este indicat să nu organizezi vacanța în această regiune în lunile iulie și august, pentru a elimina riscul confruntării cu temperaturi greu de suportat. Lunile mai-iunie și septembrie-octombrie sunt ideale pentru petrecerea unei vacanțe de vis pe litoralul din Larnaca. Poți vizita această regiune și în celelalte luni din an, cele patru fiind considerate însă cele mai bune și pentru cei care doresc să se bucure de temperatura ideală a apei mării în vacanță.

Care sunt actele necesare pentru călătoria din Cipru?

Cetățenii români care vor să călătorească în Larnaca, cel mai frumos oraș din Cipru, au nevoie doar de următoarele documente:

  • Actul de identitate;
  • Asigurare medicală.

Larnaca este cel mai mare oraș din Cipru?

Deși este cea mai populară destinație turistică de vară din Cipru, vei fi surprins să descoperi faptul că Larnaca nu este cel mai mare oraș din această țară. În realitate, acesta este al treilea centru urban din Cipru, ca număr de locuitori, însă este orașul care adună cei mai mulți turiști anual.

Acest lucru ți se va părea normal după ce vei descoperi peisajele superbe din această zonă, curățenia impecabilă a plajelor și a locurilor de cazare disponibile și caracterul primitor al localnicilor.

Cum este mâncarea în Larnaca?

Dacă și tu ești un gurmand, aflat în căutarea celor mai inedite rețete tradiționale din zonele pe care le vizitezi, vei fi plăcut surprins să descoperi ce are Larnaca de oferit în materie de mâncare. Rețetele lor tradiționale sunt diverse și gustoase, ideale pentru cei care iubesc mâncarea cu influențe turcești și grecești.

Nu vorbim doar de pește și de fructele de mare, pe care le poți consuma și în alte locații aflate la țărmul mării, ci de adevărate delicatese autohtone pe care nu le poți găsi nicăieri în lume. Menționăm aici doar brânza tradițională halloumi, cârnații sheftalia și celebrul souvlaki, pe care trebuie să le încerci.

Te lăsăm pe tine să descoperi cele mai gustoase deserturi vândute de vânzătorii ambulanți și gustul desăvârșit al berii locale.

Ce atracții turistice deosebite există în Larnaca?

Dacă îți dorești să organizezi o vacanță la mare în acest an, dar vrei să ai și posibilitatea de a descoperi diverse atracții turistice interesante, trebuie să știi că Larnaca reprezintă locația ideală pentru atingerea acestui scop. În acest oraș și în împrejurimi, vei descoperi situri istorice unice:

  • Biserica Sfântul Lazăr – Acest lăcaș de cult datează din secolul al IX-lea și se spune despre acesta că a fost construit deasupra locului în care Lazăr, bărbatul pe care Iisus l-a înviat, a fost îngropat.
  • Fortul Medieval – În imediata apropiere a acestei biserici, aflate la câteva sute de metri de Finikoudes, cea mai populară plajă din Larnaca, se află celebrul fort medieval al orașului, construit de otomani.
  • Moscheea Hala Sultan Tekkesi – Aceasta datează din anul 648, find importantă pentru musulmanii din întreaga lume, care o clasează imediat după celebrele Mecca, Al Aksha și Medina. Aceasta este localizată la câțiva kilometri de oraș, în imediata apropiere a plajei Mckenzie.
  • Lacul Sărat – Acesta este locul pe care se află Moscheea Hala Sultan Tekkesi și în care poți admira păsări flamingo iarna, înainte ca acestea să migreze către alte destinații.
  • Plaja Finikoudes – Aceasta este cea mai populară plajă din Larnaca, fiind mereu plină de turiști dornici să petreacă timp într-o adevărată oază de relaxare.

Dacă, pe parcursul călătoriei, vei avea nevoie de sfaturi turistice, poți apela cu încredere la reprezentanții centrelor de informare turistică din aceste zone, care îți vor oferi, în mod gratuit, informațiile de care ai nevoie.

Acum că ai descoperit principalele informații pe care trebuie să le cunoști despre călătoria în Larnaca, Cipru, poți organiza o vacanță estivală reușită în această destinație în 2019.

Descoperă cele mai recente oferte de vacanță pe litoral în Cipru pe TUI TravelCenter.